Un bărbat de 29 de ani din Târgu Jiu, care suferea de epilepsie, a fost externat la cerere de familie, deși avea COVID și era în stare gravă, fiind internat la terapie intensivă. La scurt timp după externare tânărul a murit, relatează postul de televiziune Digi 24.
Tânărul în vârstă de 29 de ani a ajuns la spital cu ambulanța, pentru că se simțea foarte rău.
Computerul tomograf care i-a fost făcut la spital a arătat că avea o afectare pulmonară de 80%. Saturația oxigenului din sânge era foarte scăzută, de doar 60%, astfel că medicii au decis sa îl interneze imediat la terapie intensivă.
Bărbatul a fost conectat la două surse de oxigen, iar saturația crescuse, potrivit medicului de gardă, mai notează sursa citată. Acesta a anunțat familia că starea pacientului este una destul de gravă, însă după 4 ore în care a stat la ATI, familia a semnat documentele necesare pentru a-l lua acasă.
Conducerea spitalului a încercat să convingă familia că decizia de a-l lua acasă ar putea să-i pună viața în pericol, însă fără succes. Bărbatul a murit la scurt timp după externare.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: