Un șofer a fost amendat pentru că avea cauciucurile murdare

FOTO: ctvgs/Pixabay.com
FOTO: ctvgs/Pixabay.com

Situație bizară în județul Vrancea. Un șofer din orașul Odobești a primit o amendă de 1.000 de lei pentru că ar fi murdărit carosabilul. Însă noroiul de pe cauciucurile sale era tot de pe șosea.

Șoferul a contestat amenda în instanță și spune că nu e vina sa că străzile orașului sunt murdare. Bărbatul a fost înștiințat de amendă prin poștă, două săptămâni mai târziu. I s-a cerut să se prezinte la Poliția Locală pentru a fi informat cu privire la contravenție.

În adresă scria că „a fost depistat pe strada Mărășești cu pneurile murdare de noroi, împrăștiindul (SIC!) pe asfalt”.

„După ce am citit adresa primită, am suferit un atac de panică, deoarece, pur şi simplu nu ştiam despre ce este vorba, despre ce faptă contravenţională se face vorbire că am săvârşit la data de 03.02.2019, nefiind oprit în acea zi de niciun organ de poliţie, locală sau de municipiu, ştiind doar că, în acea zi fusesem la cumpărături. Sunt o persoană care conduce prudent, port întotdeauna centura de siguranţă şi nu depăşesc limita legală de viteză”, a declarat bărbatul, pentru Adevărul.

Polițistul local care a dat amenda a spus că s-a încălcat articolul 5 din Hotărârea de Consiliu Local Nr. 25/2017, care spune că nu are voie „să intre pe străzi, cu autovehicule proprietate personală, cu pneuri murdare”.

„Fapta mea nu a produs nici o urmare periculoasă. Eu nu am mai fost niciodată sancţionat pentru astfel de evenimente. Nici eu, nici alt şofer care circulă în interiorul oraşului nu avem obligaţia de a deţine în maşină recipiente cu apă, pentru a le spăla ori de câte ori se murdăresc cauciucurile din cauza infrastructurii deficitare”, a mai spus șoferul, pentru Adevarul.ro.

FOTO: ctvgs/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.