Un pensionar de 90 de ani și-a donat toate economiile sale în valoare de 100.000 de lei pentru o maternitate

pensionar donație maternitate sibiu
Foto: Salvați Copiii România

Un pensionar în vârstă de 90 de ani din București a ales să își doneze toate economiile sale, în valoare de 100.000 de lei, pentru programul de combatere a mortalității infantile, transmite organizația Salvați Copiii România într-un comunicat de presă.

Banii au fost folosiți pentru a dota Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu cu un aparat pentru monitorizarea activității cerebrale a nou-născuților.

„În numele bebelușilor veniți pe lume la Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, vă mulțumim domnule Ioan Muțiu! Cu ajutorul domneavoastră, Salvați Copiii România a dotat unitatea cu un sistem ICU Monitor tip NicOne V32, cu 8 canale, necesar pentru monitorizarea activității cerebrale a micilor pacienți, ceea ce va face diferența, mai ales în cazul celor născuți înainte de termen”, se arată în comunicatul de presă al organizației.

„Într-un context social complicat, în care presiunea asupra sistemului medical este uriașă, gestul de empatie fără precedent al acestui binefăcător, domnul Muțiu, nu poate fi decât contagios. Îi suntem recunoscători, este o lecție de bine care ne arată, o dată în plus, că solidaritatea este cel mai bun capital!”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.