Un nou drum montan spectaculos se deschide în această vară

FOTO: Aventura in Romania/Youtube
FOTO: Aventura in Romania/Youtube

Drumul care șerpuiește printre peisaje frumoase, unele dintre ele mai puțin cunoscute turiștilor, este accesibil pe lotul I ce a fost deja recepționat, la începutul lunii mai. Al doilea tronson din Transapuseana urmează să fie deschis în această vară, anunță Alba24.

Autoritățile spun că în august ar urma să fie recepționate lucrările pe drumul care leagă autostrada Sebeș-Turda, de Abrud și Apuseni, prin Aiud.

Traseul este presărat de case tradiționale părăsite, meșterite din lemn după metode străvechi, cu acoperiș țuguiat de paie, răspândite pe dealuri, la distanță mare una de cealaltă.

Valoarea actualizată a devizului general al investiţiei este de 358,79 milioane lei, inclusiv TVA.

Drumul judeţean DJ107I are originea în centrul municipiului Aiud şi străbate culmile Munților Trascăului și Metaliferi, traversând teritoriul administrativ al municipiului Aiud şi al comunelor Râmeţ, Ponor, Mogoş şi Bucium, cu finalizarea traseului în drumul naţional DN74, în partea de est a oraşului Abrud.

Transalpina de Apuseni” va avea o lungime de 78,43 de kilometri, 6.700 metri pătrați de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și aproximativ 200 de podețe.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.