Un lider AUR este judecat pentru constituirea unui grup care spărgea bancomate

Ioan Mihai Lasca, liderul filialei din Bihor a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), este judecat în două dosare penale, potrivit G4Media.ro.

În 2016, Lasca a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de 13 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, faslificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efecturarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare. În acest dosar a și fost arestat preventiv în 2013.

Anchetatorii au arătat în rechizitoriu că „începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional au desfăşurat atât în România cât şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate) precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de card-uri contrafăcute.”

Lasca le-a spus jurnaliștilor de la G4Media că a fost arestat „în baza unor acuzații mincinoase” și că au fost interpretate „eronat niște convorbiri telefonice și acum mă acuză că am înlesnit trecerea frauduloasă a frontierei pentru niște studenți negri, lucru fals”.

În alt dosar penal, Lasca a fost condamnat, luna trecută, la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru lovirea unui bărbat care avea o relație cu fosta sa iubită.

Potrivit Bihoreanul, Lasca „l-ar fi urmărit în trafic pe iubitul fostei partenere de viaţă şi l-ar fi blocat în mijlocul drumului, unde l-a luat la bătaie”.

„A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsă că l-am urecheat puțin, este aberant”, a spus Lasca.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.