Trenul de lux care circulă în România își extinde rutele

Astra Transcarpatic a pus în mișcare pe calea ferată din România, în urmă cu un an, un tren care oferă condiții cu mult peste ce găsesc călătorii în garniturile CFR.

Trans Carpatic circulă între București – Craiova – Timișoara – Arad și retur, precum și între Capitală și Brașov. De asemenea, în perioada estivală, ruta de la Arad se prelungește până la Constanța.

De curând, Astra Transcarpartic a anunțat că va introduce rutele: București – Titu, Arad-Timișoara, Timișoara-Baia Mare, București – Bacău și București – Constanța. Toate relațiile sunt și retur.

Trenul Trans Carpatic este conceput de Astra Vagoane Călători Arad. Investiția pentru producerea trenului și operaționalizarea rutei se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

Fiecare cabină are patru paturi și este dotată cu aer condiționat, mochetă și mai multe tipuri de iluminare. La fiecare pat există priză, lanternă pentru citit și acces la iluminarea generală a compartimentului.

Atunci când trenul circulă pe timp de zi paturile se strâng, iar cabina devine un compartiment cu șase locuri. Toaletele au duș, prize, uscător de păr și masă pentru schimbarea bebelușului. În aceste trenuri se găsesc și minibaruri și internet wireless gratuit.

Pe pagina de Facebook a companiei, cele mai multe recenzii sunt pozitive cu privire la condițiile pe care le oferă în timpul călătoriei. „N-am crezut că o să avem în România un tren din care să nu vrei să cobori cât mai repede. Curăţenie, confort şi personal amabil. Ţineţi-o tot aşa!”, spune unul dintre călători.

Astra Vagoane Călători este o companie ce acoperă toate domeniile necesare fabricării de material rulant. În secţiile de producţie ale companiei se fabrică şi se testează vagoanele de cale ferată, precum şi carcasele, boghiurile şi o gamă largă de componente.

Compania arădeană poate realiza toate tipurile de vagoane de călători de 200 km/h pentru traficul internaţional UIC, metrouri, tramvaie, şi servicii de mentenanţă, reconstrucţia şi modernizarea vagoanelor de călători.

FOTO și VIDEO: AndreyCFR/Youtube

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.