Top 5. Cele mai reușite păcăleli de 1 aprilie

Ceasul metric. Păcăleala de 1 aprilie care i-a pus în încurcătură pe mulți australieni
Ceasul metric. Păcăleala de 1 aprilie care i-a pus în încurcătură pe mulți australieni

Ziua de 1 aprilie este un prilej excelent pentru glume și farse. Jurnaliștii și-au păcălit de multe ori cititorii, iar în unele cazuri au căzut și ei în capcană.

În acest articol vă prezentăm cinci dintre cele mai inspirate farse făcute vreodată:

5. Timpul metric. În 1 aprilie 1975, programul TV australian This Day Tonight anunța că țara va trece curând la timpul metric. Astfel, fiecare minut va avea 100 de secunde, fiecare oră – 100 de minute, iar ziua va fi împărțită în 20 de ore.

Mai mult, secundele se vor numi milizile, minutele vor fi centizile, iar orele vor deveni decizile.

Jurnaliștii au realizat un interviu cu vice-premierul țării pe această temă și chiar au modificat ceasul primăriei din Adelaide cu fața noului ceas metric, cu 10 ore.

Sute de telespectatori au sunat la postul TV pentru a se intersa cum își pot schimba vechile ceasuri.

4. Untură de la porci vii. Publicația germană Berliner Illustrirte Zeitung a anunțat, în 1 aprilie 1921, că un fermier local a descoperit o metodă de a obține untură de la porci vii.

Acesta opera animalele, scotea o parte din untură, iar apoi îi bandaja și porcii se vindecau. Operația putea fi repetată de trei ori pe zi și era posbilă cu ajutorul novocainei, un anestezic care abia apăruse pe piață.

Știrea a fost preluată în presa americană și engleză, iar jurnaliștii din aceste țări lăudau ”eficiența teutonică” a procedurii, menționând că ar putea contribui la reducerea foametei în lume, atrăgând în același timp atenția asupra crudității față de aceste animale.

Informația s-a dovedit a fi o farsă abia un an mai târziu, când ziariștii străini și-au dat seama că orașul Schleichegrieben, locul unde trăia fermierul-chirurg, nu există, dar – mai important – se traduce ca ”șuncă ascunsă”.

3. Pinguinii zburători. Una dintre cele mai cunoscute farse din istoria recentă se leagă de un clip publicat în 1 aprilie 2008 de către BBC.

Postul englez susținea că a trimis o echipă în Antarctica pentru a realiza un documentar, iar aceasta a surprins un fenomen nou, extrem de interesant: zborul pinguinilor.

Prezentatorul Terry Jones spunea că pinguinii nu vor mai petrece iarna în gerul năprasnic de la Polul Sud, ci vor zbura către zonele tropicale, mult mai călduroase.

2. Aselenizarea prematură. Postul național de radio al Elveției și-a întrerupt brusc programul în 1 aprilie 1967 pentru a anunța că americanii au ajuns pe Lună.

Timp de o oră, jurnaliștii elvețieni au realizat interviuri, au făcut analize și au comentat în direct evenimentele. Atât de credibil a fost efortul acestora, încât și autoritățile americane din Elveția au început să sărbătorească evenimentul.

Mai mult, jurnaliștii au adăugat că astronauții se vor întoarce de pe Lună în aceeași noapte și le-a recomandat ascultătorilor să se îndrepte spre zonele îndepărate de luminile orașelor pentru a putea observa mai bine revenirea navetei spațiale. Mii de oameni au plecat din Zurich în acea noapte, serviciul de transport feroviar fiind forțat să-și suplimenteze trenurile.

Bineînțeles, totul a fost o farsă. Americanii au ajuns pe lună, însă abia doi ani mai târziu.

1. Originea zilei de 1 aprilie. Respectabila agenție Associated Press a publicat, de ziua păcălelilor, în 1983, un interviu cu profesorul Joseph Boskin, de la Universitatea din Boston, pe tema orginii tradițiilor amuzante care au loc de în aprilie.

Cercetările profesorului explicau că totul a început în secolul al IV-lea, când Împăratul roman Constantin l-a numit în locul său, pentru o zi, pe un bufon numit Kugel.

Acesta a emis un singur decret: 1 aprilie va fi ziua absurdului. Bineînțeles, sute de ziare și alte agenții au preluat interviul, care s-a dovedit a fi o păcăleală.

Adevărul este că originea zilei păcălelilor nu a fost încă elucidată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cât câștigă cei mai puternici oameni din lume. La ce distanță e Klaus Iohannis
Au fost create fețele perfecte. Cum arată cei mai frumoși oameni
Google Street View te invită la o croazieră virtuală pe Dunăre