Top 4 cele mai populare bestseller-uri din 2019 în România

carte
Foto: silviarita / pixabay.com

Un clasament cu cele mai populare 4 bestseller-uri de pe elefant.ro ne arată ce preferințe au avut românii în materie de lectură în acest an.

Fie că vorbim de cărți romantice, biografii, beletristică sau cărți psihoterapie, clasamentul cu cele mai populare bestselleruri ne arată către ce tip de lectură se orientează oamenii de la noi din țară în anul 2019.

Am realizat și noi un clasament cu cele mai populare cărți de pe elefant.ro doar în 2019 și am fost surprinși de titlurile găsite.

Mark Manson – Arta subtilă a nepăsării

Acest bestseller s-a vândut în peste 1 milion de exemplare în întreaga lume și este un ghid revoluționar și definitoriu pentru întreaga generație. Autorul încearcă să ne învețe că pentru a fi fericiți trebuie să renunțăm la a fi pozitivi mereu și să ne focusăm mai mult pe învingerea obstacolelor care apar pe parcurs. Manson încearcă să ne trezească la realitate pentru a putea duce o viață mai plină de satisfacții și mai ancorați în concret.

Alex Michaelides – Pacienta tăcută

O apariție poate surprinzătoare între cele mai populare cărți în România este „Pacienta tăcută”. Romanul e un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei dar și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act.

Drepturile de ecranizare pentru acest roman au fost deja vândute unui producător ce a câștigat Oscaruri și al cărui nume urmează să fie anunțat în curând.

Svetlana Aleksievici – Rugăciune pentru Cernobîl

Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitorii accidentului de la Cernobîl printre care foști muncitori de la centrală, dar și oameni de știință, medici, soldați, pompieri, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie, incertitudine, dar și de umor negru și iubire.

Succesul cărții este cu siguranță datorat și serialul lui HBO despre Cernobîl care a crescut foarte mult popularitatea subiectului în acest an.

Michelle Obama – Povestea mea

Michelle Obama invită pe cititori în lumea sa cu o cronică a experiențelor ce au format-o pornind chiar din copilăria sa și ajungând la anii petrecuți la Casa Albă, printre care descrie cu sinceritate desăvârșită dar și cu inteligență reușitele și dezamăgirile prin care a trecut atât din plan public, cât și din cel personal.

Cartea biografică „Povestea mea” este o însumare neobișnuit de intimă care vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter care a sfidat necontenit așteptările si a cărei poveste inspiră milioane de oameni.

 

 

 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.