The Sun: Orașul gangsterilor români care și-au construit palate din sclavia copiilor

FOTO: Aadarshtm93/Pixabay.com
FOTO: Aadarshtm93/Pixabay.com

Publicația britanică The Sun a publicat o investigație jurnalistică despre cazul Țăndărei și relatează despre sute de vile construite de interlopii români din sclavia copiilor care erau trimiși la cerșit pe străzile din Marea Britanie.

The Sun scrie că peste 300 de case uriașe au fost ridicate în localitatea Țăndărei cu bani proveniți de la sute de copii trimiși la cerșit sau furat pe străzile din Marea Britanie. În anchetă se mai precizează că fiecare copil poate câștiga din cerșit în jur de 100.000 de lire sterline într-un an. În total, rețeaua ar fi strâns anual în jur de 24 de milioane de lire sterline.

Coșmarul copiilor se părea că începe să ia sfârșit în 2010. Peste 300 de polițiști din Scotland Yard, România și Europol au organizat o operațiune în urma căreia au fost arestați 26 de lideri ai rețelei. Aceștia aveau porecle precum „milionarul”, „aghiotantul”, „regele țiganilor” sau „generalul”.

Jurnaliștii de la The Sun mai scriu că, în pofida dovezilor, săptămâna trecută, cazul împotriva lor a fost închis, din cauza corupției și intimidărilor. 181 de copii traficați ar fi în continuare dispăruți, potrivit The Sun.

Potrivit G4media.ro, pe 12 februarie, toți cei 25 de inculpați din dosarul Țăndărei au fost achitați ori instanța a constatat că s-au prescris faptele după 9 ani de procese. Decizia a fost luată de Tribunalul Harghita.

Ancheta a fost începută de Bernie Gravett și Clin Carswell, doi polițiști din Westminster. Aceștia au observat că s-au înmulțit numărul furturilor comise de copii, dar și numărul de cerșetori. Așa au descoperit că de fapt că nimic nu era întâmplător, iar în spate se afla o întreagă rețea care coordona totul.

Copiii erau aduși în Marea Britanie ascunși în tiruri și mașini și erau mutați dintr-un oraș în altul ca să cerșească și să fure. Statisticile poliţiei londoneze arată că 1087 de copii au fost aduşi din România în UK pentru cerşetorie şi furturi.

FOTO: Aadarshtm93/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.