Firea pune taxă pentru mașinile poluante. Ce autoturisme nu mai au voie în centru

mașini poluare bucurești
Numărul mare de mașini din marile orașe este una dintre principalele cauze ale poluării. Foto: GreatNews

Mașinile poluante, indiferent de locul în care sunt înmatriculate, nu vor mai avea voie să intre în centrul Bucureștiului începând cu data de 1 ianuarie 2020, dacă un proiect pus în dezbatere astăzi de Primăria Capitalei va fi votat în Consiliul General al Municipiului București în luna septembrie. Alte mașini, mai puțin poluante, vor putea intra în centru numai după plata unei taxe. De asemenea, toate mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau în Ilfov vor avea de plătit o taxă la intrarea în București.

Principalele prevederi ale proiectului au fost prezentate miercuri, 14 august, de către primarul general Gabriela Firea, care a declarat că „proiectul vizează direct combaterea poluării din Capitală”.

Boala neștiută a aerului nostru

Șoferii tuturor autoturismelor care nu sunt înmatriculate în București sau în zona metropolitană Ilfov (inclusiv mașinile înmatriculate în alte țări), la momentul pătrunderii în Capitală, vor fi obligați să facă dovada că și-au achiziționat o vinietă de București, vinieta Oxigen – B (B de la București), care va costa pentru o zi 10 lei, iar pentru un an 1.900 de lei.

Autoturismele care au un grad mare de poluare, adică non-euro, euro 1 și euro 2, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Șoferii autoturismelor euro 3 (chiar dacă sunt înmatriculate în București și Ilfov), vor avea de plătit o taxă dacă vor să intre în centru. Este vorba despre vinieta Oxigen-C (C de la centru), care costă 75 de lei/lună și 900 de lei pe an.

Centrul în care nu vor mai avea voie mașinile poluante este delimitat prin Planul Integrat de Calitate a Aerului, astfel: Piața Victoriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Șoseaua Ștefan cel Mare, Strada Polonă, Strada Mihai Eminescu, Strada Traian, Bulevardul Nerva Traian, Bulevardul Gheorghe Șincai, Strada Lânăriei, Calea Șerban Vodă, Bulevardul Mărășești, Strada Mitropolit Nifon, Bulevardul Libertății, Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Strada Bulevard Hașdeu, Strada Vasile Pârvan, Strada Berzei, Strada Buzești și Piața Victoriei. În acest perimetru, va fi interzis accesul mașinilor poluate în fiecare zi, în intervalul 7.00-22.00.

EXCLUSIV. România a fost dată în judecată, dar bucureștenii tot respiră un aer viciat

Gabriela Firea a anunțat că există și câteva excepții de mașini poluante care vor avea acces în centru:
– mașinile pentru situații de urgență
– SMURD
– Ambulanță
– Poliție
– mașinile care vin în zona centrală București pentru lucrări de utilitate publică
– autoturismele corpului diplomatic

„La prima vedere pot să pară măsuri foarte dure, dar eu spun că sunt insuficiente pentru gradul de poluare la care a ajuns municipiul București. Cel mai important factor de poluare este circulația auto, sufocantă, numărul autoturismelor înmatriculate crește exponențial, mai ales după ridicarea acelei taxe auto. La nivelul țării sunt aproape 8 milioane și jumătate de autoturisme înmatriculate, dintre care în București și zona metropolitană Ilfov sunt 1.600.000 de mașini înmatriculate, 35% dintre acestea fiind poluante, însemnând non-euro, euro 1, euro 2, chiar și euro 3”, a mai declarat primarul general.

Potrivit Gabrielei Firea, în București și zona metropolitană sunt înregistrate:

– 261 de autoturisme non-euro

– 7.188 euro 1

– 113.729 euro 2

– 213.000 euro 3

– 440.000 euro 4

– 253.000 euro 5

– 331.000 euro 6

Noi și NO2. Gazul maroniu pe care nimeni nu-l oprește

„În continuare se aduc în România foarte multe autoturisme second hand, rable mai bine spus, din întreaga Europă, multe dintre ele pătrunzând zilnic în Capitală. Ultimele informații primite de la Brigada Rutieră și de la Poliția Locală Municipală relevă faptul că aproape jumătate de milion de autoturisme din țară pătrund zilnic în Capitală, cele mai multe cu un grad mare de poluare”, a mai spus ea.

Proiectul va fi disponibil și pe siteul Primăriei Generale și va fi în dezbatere publică timp de 45 de zile. Gabriela Firea a mai spus că se vor organiza și întâlniri cu cetățenii în toate cele 6 sectoare. În luna septembrie, proiectul va fi dezbătut și supus votării în Consiliul General.