Suceava și cele 8 comune limitrofe au ieșit din carantină

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat în seara zilei de miercuri, 13 mai, cea de-a 12-a ordonanță de militară.

„Începând cu publicarea în Monitorul Oficial, din această seară, se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele 8 comune: Adâncata, Salcia, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei”, a anunțat Marcel Vela.

„Aș dori să mulțumesc compatrioților din județul Suceava pentru efortul, dăruirea și implicarea lor din această perioadă, când prin tot ceea ce au făcut au avut grijă de sănătatea celor dragi și i-au protejat pe ceilalți cetățeni din zonele limitrofe și din toată țara. Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători, și pentru toate acestea vă mulțumesc din suflet”, a mai spus el.

Joi, 14 mai, este ultima zi în care România se află în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Inițial, starea de urgență a fost decretată de președintele Klaus Iohannis în urmă cu două luni, pe 16 martie, pentru 30 de zile, iar ulterior a fost prelungită cu încă 30 de zile.

În perioada următoare, România va intra în starea de alertă. O parte din restricții se vor ridica, însă altele vor rămâne.

Nu va mai fi nevoie de completarea unei declarații pe propria răspundere atunci când ieșim din casă, însă va fi nevoie de o declarație atunci când vom ieși din oraș (cu excepția zonelor metropolitane). De asemenea, aceste deplasări în afara orașului vor putea fi făcute doar în anumite condiții ce urmează să fie stabilite.

Începând cu 15 mai se vor redeschide:

– Magazinele care au acces direct din stradă, din exterior
– Saloanele de îngrijire personală (frizerii, saloane de coafură, de manichiură, de înfrumusețare etc)
– Muzeele
– Cabinetele stomatologice

Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale. Pot fi reluate, în prima fază, în curtea bisericii, în exterior, în aer liber. Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1,5 metri.

Sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă, însă competițiile sportive nu vor începe în această etapă a relaxării.

Sportivii amatori își pot relua activitatea doar acolo unde se face sport individual, doar într-o bază sportivă în aer liber. Accesul în vestiar nu este posibil.