Subiecte Istorie BAC 2018. Ce au avut de rezolvat candidații

FOTO: Pixabay.com Barem Evaluare Națională 2018 Română
FOTO: Pixabay.com

Peste 136.000 de absolvenți ai clasei a XII-a susțin astăzi cea de-a treia probă scrisă a Bacalaureatului. Elevii au avut de ales între Istorie și Matematică.

Cei care au ales Istoria au avut la primul subiect de rezolvat mai multe cerințe legate de un text despre constituirea României Mari.

La subiectul al doilea, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe cu privire la domnia lui Ștefan cel Mare. La subiectul al III-lea au avut de scris despre regimurile totalitariste.

Mâine va fi ultima probă, la alegere a profilului și specializării.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru 4 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi pot fi depuse și contestațiile, până la ora 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 9 iulie.

Subiecte Istorie BAC 2018. Regulamentul

Potrivit regulamentului Ministerului Educației, nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Subiecte Istorie BAC 2018. Ce se întâmplă cu elevii care copiază

Elevii care sunt prinși că au copiat nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.