Statul unde vor putea fuma doar persoanele cu vârste de peste 100 de ani

FOTO: Ralf Kunze/Pixabay.com
FOTO: Ralf Kunze/Pixabay.com

Statul american Hawaii ar putea să ridice vârsta minimă a fumătorilor la 100 de ani, interzicând practic fumatul pentru o foarte mare parte a populației.

Dacă noua lege, propusă de democratul Richar Greagan, va fi adoptată, vârsta minimă legală a persoanelor care pot cumpăra țigări va crește rapid între anii 2020 și 2024.

Proiectul trebuie să treacă prin organul legislativ al statului și ar putea deveni o piedică de netrecut pentru industria tutunului în Hawaii.

Pe lângă țigări, vor fi interzise și produsele din tutun pentru mestecat, trabucurile și țigările electronice.

Creagan, care este medic, spune că țigările reprezintă ”cea mai mortală invenție a omului”. În ianuarie 2017, Hawaii a devenit primul stat din Statele Unite care a ridicat vârsta legală a fumătorilor la 21 de ani. În majortitatea statelor, aceasta este de 18 sau 19 ani.

Potrivit proiectului de lege, vârsta minimă va crește la 30 de ani în 2020, la 40 în 2021, la 50 de ani în 2022 și la 60 de ani în 2023, în timp ce în 2024 aceasta va fi de 100 de ani.

”Nu le dăm voie oamenilor acces liber la opiu, de exemplu, de ce am face-o în cazul țigărilor, care sunt, de asemenea, extrem de periculoase”, a mai spus Creagan, citat de BBC.

Aproape o jumătate de milion de oameni mor anual în Statele Unite ale Americii de boli care au legătură cu fumatul.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.