AcasăAlegerile editorilorSport pentru copii: Judo

Sport pentru copii: Judo

-

Judo este un sport care oferă o educaţie excelentă copiilor, fiind chiar o disciplină școlară în mai multe țări.

Judo este un stil de viaţă pentru toți cei care îl practică. Copiii care ajung pe tatami vor învăţa rapid cum să se apere în faţa agresiunilor. Unele instituții de învățământ din Marea Britanie au introdus această disciplină în programa şcolară, având un efect foarte pozitiv asupra copiilor. În Țara Galilor, această artă marțială este obligatorie în unele instituții de învățământ. Judo canalizează energia negativă în antrenamente şi stimulează auto-controlul.

Acest sport poate fi practicat atât de băieţi, cât şi de fete de toate vârstele, dar şi de persoanele cu dizabilităţi, care vor deveni mult mai încrezătoare în forţele proprii. Spaţiul în care se practică disciplina este unul controlat, iar atmosfera din jurul ei este una de prietenie şi respect. Un judoka își acceptă mereu înfrângerea cu demnitate.

Judo este un sport foarte solicitant, care arde un număr mare de calorii. Toţi muşchii corpului se vor dezvolta armonios, iar forţa şi îndemânarea copiilor vor creşte. Principalele riscuri de accidentare sunt entorsele şi problemele cu încheieturile, în special la coate, care sunt foarte solicitate în timpul luptelor. Mai mult, degetele sunt foarte expuse la lovituri. Judo este un sport care se practică fără încălţări.

Judo, un sport extrem de util

A fost creat în 1882, în Japonia, fiind o artă marţială modernă. Scopul sportului este destabilizarea adversarului și trimiterea acestuia la podea printr-o serie de procedee specifice. Judo interzice loviturile cu pumnii sau picioarele și atingerea feței oponentului de pe tatami este interzisă. De asemenea, orice fel de accidentare intenţionată provocată adversarului este penalizată.

Judo a fost primit în programul olimpic în 1964, la Tokyo, iar de atunci, cu excepţia Jocurilor din 1968, a fost prezent la toate ediţiile. România are o singură campioană olimpică la Judo, Alina Dumitru, care s-a retras însă din activitate. Corina Căprioriu și Alina Chițu sunt alte două sportive tricolore de mare valoare.

În România sunt peste 150 de cluburi afiliate Federaţiei naţionale de specialitate unde poate fi practicată această artă marţială. Le puteţi găsi pe toate accesând acest link

Costurile urmării cursurilor nu sunt deloc ridicate, iar singurul echipament necesar este un kimono, care costă cel puțin 100 de lei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...