Simona Halep e campioană la Wimbledon 2019: 6-2, 6-2 cu Serena Williams!

Simona Halep a învins-o, senzațional, pe americanca Serena Williams în finala de la Wimbledon 2019 și a cucerit primul titlu de Grand Slam pe iarbă.

Jucătoarea din România s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-2, în fața americancei Serena Williams, la prima sa prezență în finala turneului de la Wimbledon. Simona Halep a făcut un meci aproape fără greșeală și a ridicat al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după Roland Garros 2018, într-o oră de tenis magic.

Serena Williams o bătuse pe Simona Halep pe unde o prinsese, chiar și la Singapore, în urmă cu cinci ani, când românca reușise singura victorie în fața extraordinarei americance în vârstă de 37 de ani.

Simona Halep a început perfect meciul pentru primul trofeu la Wimbledon din carieră – Serena are șapte titluri. După ce a pierdut tragerea la sorți, iar americanca a ales să servească, românca a reușit să profite de prima șansă de break a partidei. A urmat un game perfect pe propriul serviciu, câștigat pe fondul unor greșeli făcute de Serena Williams. La 2-0, Simona a reușit să câștige unul dintre cele mai frumoase schimburi ale finalei, împingând game-ul către un nou break! 3-0!

Sub privirile Duceselor de Cambridge și de Sussex, constănțeanca în vârstă de 27 de ani a continuat setul de vis, fără nicio greșeală neforțată, cu un game câștigat pe propriul serviciu: 4-0!

Serena Williams a mișcat tabela în finala Wimbledon 2019 abia după un sfert de oră, când a făcut 1-4. Americanca a ieșit la atac, însă Simona nu a slăbit ritmul o clipă și a făcut, sec, 5-1!

Simona Halep a strălucit la Wimbledon 2019. Foto: Wimbledon / Facebook

După 26 de minute, Simona Halep a pus capăt cu un serviciu năprasnic primului set în finala Wimbledon 2019: 6-2 cu Serena Williams, aflată în căutarea celui de-al 24-lea trofeu de Grand Slam.

Setul secund a început sub semnul echilibrului, ambele jucătoare adjudecându-și destul de simplu cânte două game-uri pe propriul serviciu. Tot Simona Halep a fost cea care a reușit, însă, break-ul. Apoi s-a desprins la 4-2, iar primul titlu individual la Wimbledon din istoria tenisului românesc devenea deja o posibilitate tot mai certă.

Sentimentul de victorie a fost întărit și de al doilea break reușit de Halep în setul al doilea, iar apoi, după nici 55 de minute de joc, românca a servit pentru meci. S-au făcut trei mingi de meci. Simona a câștigat-o pe prima.

O româncă a câștigat la Wimbledon!