Simona Halep a pierdut dramatic finala de la Doha

Simona Halep a fost învinsă în finala de la Doha de belgianca Elise Mertens, cu scorul de 6-3, 4-6, 3-6, după un meci foarte încins, marcat și de problemele medicale ale româncei.

După revenirea senzațională din semifinale, când a reușit să o trimită acasă pe ucraineanca Elina Svitolina, Simona Halep a luptat din nou eroic la Doha, în finala cu belgianca Elise Mertens, însă n-a reușit să câștige.

Campioana din România, care va reveni pe locul 2 în lume după aventura din Qatar, nu pierduse niciodată în fața talentatei belgience, a început mai bine finala.

Simona s-a desprins la 3-1, însă Elise (locul 21 în clasamentul WTA) a reușit să egaleze imediat la 3. Chiar și așa, jocul constănțencei a fost evident mai bun, iar asta s-a văzut pe tabela de marcaj.

Halep a câștigat apoi cinci game-uri consecutive, adjudecându-și primul set, cu 6-3.

În setul al doilea, jucătoarea din Belgia a reușit să revină din nou și din nou, egalând mai întâi la 2, la 3 și apoi la 4. A fost momentul în care Mertens, care s-a ținut scai de Halep tot setul, a reușit break-ul și apoi a închis setul!

În decisiv, tot Mertens a fost jucătoarea mai inspirată și, evident, mai proaspătă. Simona a reușit să anuleze un handicap de două game-uri în startul setului trei, însă apoi a pierdut contactul cu belgianca, având și unele probleme medicale la spate.

În cele din urmă, Elise Mertens a obținut victoria cu 6-3 în setul decisiv, iar Simona Halep rămâne cu un singur titlu la Doha, cucerit în 2014.