Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată în dosarul Belina

FOTO: telegrafonline.ro
FOTO: telegrafonline.ro

Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul Belina. În același dosar, împotriva Rovanei Plumb nu s-a putut dispune urmărirea penală pentru că Parlamentul a votat împotriva încuviințării ridicării imunității parlamentare, iar acuzațiile au fost clasate.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Prin infracţiunile săvârşite de către inculpaţii SEVIL SHHAIDEH, GADEA ADRIAN IONUŢ şi STOIAN (fostă Vasile) IONELA s-au cauzat următoarele prejudicii

1. un prejudiciu statului român de:
– 3.237.800 lei , reprezentând valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina şi Braţul Pavel) ieşite din patrimoniul statului român,
– 248.126,334 lei (echivalent a 50 % din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 – 23.04.2018

2. un prejudiciu Administraţiei Naţionale „Apele Române” de 248.126,334 lei, echivalent a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituţie în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor

Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor.

În vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor SEVIL SHHAIDEH, STOIAN (fostă Vasile) IONELA şi GADEA ADRIAN-IONUŢ.

„Faţă de numita Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, procurorii au solicitat încuviinţare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Prin hotărâre adoptată în plen, Camera Deputaţilor a hotărât să nu ceară urmărirea penală a deputatei , prin urmare, faţă de aceasta s-a dispus clasare”, se arată în comunicatul DNA.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.