AcasăSocialSentință finală în dosarul Colectiv. Piedone merge la închisoare. Au fost și...

Sentință finală în dosarul Colectiv. Piedone merge la închisoare. Au fost și achitări

-

Judecătorii Curții de Apel București au anunțat deciziile finale în dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Anastasecu George Alin (patron al clubului Colectiv) a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare.

Mincu Costin (patron al clubului Colectiv) a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Gancea Paul (patron al clublui Colectiv) a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare.

Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit câte 6 ani și 10 luni de închisoare. În prima instanță au fost condamnați la 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI au fost condamnați la câte 8 ani și 8 luni de închisoare. În primă instanță au primit fiecare câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. În primă instanță a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

8 ani de închisoare în prima instanță, achitare acum

Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior la Primăria Sector 4, care în primă instanță a fost condamnată la 7 ani de închisoare a fost achitată. A scăpat de pedeapsă și acuzații și Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, care în primă instanță a fost condamnată la 8 ani de închisoare.

Și Ramona Sandra Moţoc, referent superior la Primăria Sector 4, condamnată la 3 ani în primă instanță, a fost achitată.

Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunțarea sentinței în acest caz. În timpul procesului, procurorii au cerut pedepse maxime prevăzute în lege și cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, funcționari din primărie, patronii clublui Colectiv, doi pompieri, doi pirotehniști și reprezentanții unei firme de artificii, susținând că ordinea socială a fost „arterată” de corupție, iar oamenii au ars. „Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au spus anchetatorii.

Avocații inculpaților au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, susţinând că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...