Șeful Pfizer crede că probabil va fi nevoie de vaccinare anuală anti-COVID

Sursa: RoVaccinare / Facebook

CEO-ul Pfizer, dr. Albert Bourla, a declarat că în următorii câțiva ani oamenii vor trebui probabil vaccinați împotriva Covid-19 în fiecare an.

Albert Bourla a afirmat că, în opinia sa, acest lucru este necesar pentru a menține un „nivel foarte ridicat de protecție”.

CEO-ul Pfizer a vorbit cu reporterii BBC înainte de întâlnirea de urgență legată de tulpina Omicron, descoperită în Africa de Sud.

Guvernul britanic a anunțat că a semnat contracte suplimentare pentru achiziționarea a 54 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech și 60 de milioane de doze de Moderna pentru perioada 2022 și 2023.

Pfizer lucrează în prezent la adaptarea vaccinului său la noua tulpină Omicron, care ar putea fi gata în următoarele 100 de zile.

Reprezentanul Pfizer a mai spus că vaccinurile au salvat milioane de vieți în pandemie, iar fără ele „structura de bază a societății noastre va fi amenințată”.

Până la sfârșitul acestui an, Pfizer se așteaptă să livreze 3 miliarde de doze de vaccinuri cu ARN mesager ribonuclear la nivel mondial, iar anul viitor se preconizează că vor fi livrate 4 miliarde de doze.

Unele organizații caritabile din domeniul sănătății acuză Pfizer și Moderna că sunt „imorale”, considerând că nu este etic ca aceste mari companii să facă bani în timpul pandemiei.

Potrivit BBC, Pfizer a câștigat cel puțin 35 de miliarde de dolari prin vânzarea vaccinurilor, iar prețul acțiunilor companiei a crescut, de asemenea.

Experții au promovat, de asemenea, ideea vaccinării regulate anti-Covid, care este adesea comparată cu vaccinurile împotriva gripei sezoniere.

Bourla a transmis un mesaj celor care nu au vrut să se vaccineze.

„Pentru cei cărora le este frică, singura emoție umană mai puternică decât frica este dragostea”, a spus el.

„De aceea spun asta mereu. Decizia de a vaccina din nou nu va afecta doar sanatatea ta, ci si a celorlalti, mai ales a celui pe care il iubesti cel mai mult, pentru ca interactionezi cu ei cel mai mult.”

„Fă-ți curaj și învinge frica. Fă ceea ce trebuie”, a spus el.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.