Se pregătește Dacia hibrid. Va fi folosită o tehnologie de la Ferrari

Dacia și modelele Renault vor primi noi motorizări hibrid în curând. Grupul francez a dezvoltat o a doua generație a sistemului său hibrid.

Acesta încorporează noi motoare, atât motoare cu ardere care utilizează ciclul Atkinson, cât și motoare electrice inovative.

Acest sistem va fi implementat pentru prima dată în Renault Clio 6 și în Dacia Bigster, care urmează să fie lansat în 2025, arată actudacia.com. Motoarele electrice sunt unele cu flux axial, proiectate de compania franceză Whylot, și se remarcă prin dimensiunile foarte reduse. În plus, reușesc să reducă consumul de energie cu 20-30%.

Pentru a pune la punct propulsorul 1.8 E-Tech, Whylot, care este este deținută într-un procent de 21% de Renault, a depus aproape douăzeci de brevete din toamna anului 2022 și până în prezent.

Până acum, tehnologia fluxului axial la motoarele electrice era folosită într-un mod foarte limitat, cu o piață extrem de restrânsă. Din cauza costului foarte ridicat, un astfel de motor a fost montat doar în vehiculele sport de ultimă generație, cum ar fi la Ferrari.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.