Se întoarce canicula. Am putea avea și 40 de grade Celsius la umbră

Foto: pasja1000 / pixabay.com
Foto: pasja1000 / pixabay.com

Temperaturile caniculare revin în România. Potrivit meteorologilor, am putea avea și temperaturi de 40 de grade, la umbră. Meteorologii atrag atenția că vor fi resimțite temperaturi cu mult pentru cele înregistrate în termometre. Canicula va persista până în prima zi din luna august.

Potrivit directorului Adminbistrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, luni, vreme caniculară va fi în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei. Disconfortul termic va fi accentuat pentru că indicele temperatură – umezeală ar putea atinge și să depășească pragul critic de 80 de unități.

Temperaturi8le vor atinge 35 – 36 de grade Celsius. De marți valul de căldură se va intensifica în partea de vest, sud, local în restul țării, iar la mijlocul săptămânii vom putea vorbi deja de un val de căldură persistent.

„Începând de marți, de la o zi la alta, valorile vor fi în creștere: 37-38 de grade, posibil 39, chiar 40 de grade în Lunca Dunării miercuri, joi, vineri și sâmbătă. Inclusiv prima zi din luna luna august păstrează această caracteristică, cu 37-38 de grade în partea de vest, sud-vest și sud a țării.

Vor fi nopți tropicale, pentru că temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, așa încât acest nou val de căldură persistent va fi deosebit de accentuat, cu temperaturi resimțite în bună parte din țară. Mai ales acolo unde valorile de temperatură măsurate în condiții standard depășesc 37-38 de grade, cu siguranță temperaturile resimțite vor fi unele semnificative”, a declarat meteorologul Elena Mateescu, la Digi 24.