Scholz susține aderarea României la Schengen

Olaf Scholz FOTO: Michael Lucan/Wikimedia Commons
Olaf Scholz FOTO: Michael Lucan/Wikimedia Commons

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că România, alături de Bulgaria și Croația îndeplinesc criteriile de aderare la Spațiul Schengen. Declarația a fost făcută la Praga.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm.

Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”. „Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, promite cancelarul.

Dacă România ar intra în Spațiul Schengen, atât transportatorii de mărfuri, cât și cetățenii simpli nu vor mai trebui să treacă prin procedura verificării de la granițele cu statele membre Schengen. De exemplu, nu se vor mai forma cozi uriașe la vama cu Ungaria sau atunci când românii merg în vacanță în Grecia.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.