Salvatorii români din Turcia au scos 2 soți în viață de sub dărâmături

cutremur turcia
Foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Echipa de salvatori români ajunsă în Turcia pentru a căuta supraviețuitori ai cutremurului de 7,8 grade care a lovit țara în urmă cu câteva zile a salvat un cuplu, soț și soție, care fusese prins sub dărâmături în orașul Antakya.

Aceasta a fost prima misiune a echipei de căutare-salvare RO-USAR în Turcia, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Din păcate, copilul celor 2 nu a fost scos în viață de sub dărâmături.

Clădirea în se afla familia era prăbușită complet, iar din spusele localnicilor aceasta ar fi avut 9 etaje.

„Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin.

Echipa României de căutare-salvare, RO-USAR, care acționează în acest moment în orașul Antakya, a reușit identificarea și recuperarea de sub dărâmături a unei familii (2 adulți și un copil).
Cei doi adulți sunt în viață și au fost transportați la ambulanță, însă din nefericire copilul a fost găsit decedat”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Într-o altă misiune, desfășurată tot în orașul Antakya, salvatorii români au găsit un bărbat de aproximativ 40 ani ce avea un picior prins sub o grindă de beton. Victima a fost recuperată în viață, în jurul orei 5:45 (ora locală).

Echipa de sprijin din România, formată din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR (Urban search and rescue), medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, se află în provincia Hatay din Turcia.

Aceasta este prima zonă pe care autoritățile turce, adică Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență – AFAD, au ales-o pentru echipa din România.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.