Românii care merg în vacanță în Grecia sau Bulgaria stau 14 zile în izolare la întoarcere

FOTO: denbold/Pixabay.com

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat, joi seară, la B1 TV, că românii care merg în vacanță în Grecia sau Bulgaria trebuie să stea 14 zile în izolare la întoarcerea în țară. Această măsură ar putea fi ridicată abia pe 15 iunie.

Ministrul Popescu a fost întrebat dacă românii pot merge în vacanță în Grecia. „Sigur că pot merge. Problema care se pune – și încă nu am finalizat discuțiile cu Grecia și cu Bulgaria – este că, la întoarcere, regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile.

Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival în Grecia și în Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și probabil anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru pe bază de acorduri bilaterale. (…) Eu nu pot să recomand ceva unor turiști, e dreptul lor să se ducă în vacanță unde își doresc.

Eu, ca ministru, îmi doresc cât mai mulți turiști străini și români în România. După estimările pe care le avem noi, cred că mai mulți români vor prefera turismul intern pentru că se consideră mai în siguranță în România. (…)

Eu sunt optimist că, în continuare, respectând regulile, vom ajunge să avem și mai puține cazuri de îmbolnăviri și din 15 iunie, românii să poată merge în scop turistic în străinătate sau în România și nu vor avea probleme la întoarcerea din afara țării. (…) Eu sunt convins că toată lumea se va alinia în sensul deschiderii sezonului turistic începând din 15 iunie”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Întrebat dacă există vreo restricție în ceea ce privește capacitatea de cazare a hotelurilor din România, ministrul Economiei a spus: „Noi nu am pus nicio restricție pe hoteluri, nici în starea de urgență, ele au fost deschise în permanență. Nu avem, în momentul de față, nicio restricție cu privire la gradul de ocupare al hotelurilor. Vom lua decizii în funcție de cum evoluează situația în următoarele 15 zile și în funcție de apetitul românilor pentru a merge la mare sau la munte”.

Virgil Popescu a mai declarat că în 15 iunie se va face o evaluare în ceea ce privește riscul epidemiologic și în ceea ce privește restaurantele.

FOTO: denbold/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.