România va face cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei: 32 de avioane militare F-35

FOTO: Wikimedia Commons
FOTO: Wikimedia Commons

Ministerul Apărării a cerut, oficial, aprobarea Parlamentului pentru începerea programului de achiziție a 32 de avioane militare F-35 din SUA. Suma este de 6,5 miliarde de dolari.

Decizia de a cumpăra avioanele de ultimă generație a fost luată în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din aprilie.

Programul aprobat de CSAT prevede două achiziții de avioane F-35. În prima fază vor fi cumpărate două escadrile (32 de aeronave), iar în faza a doua – o scadrilă (16 avioane).

Suma de 6,5 miliarde de dolari va fi folosită pentru achiziția de aeronave, motoare, suport logistic, servicii de instruire a piloților și personalului, simulatoare de zbor.

De asemenea, în acest preț este inclusă și muniția specială aer-aer (pentru lupta aeriană) și aer-sol (pentru lovirea țintelor terestre).

Ministerul Apărării este obligat prin lege să ceară aprobarea Parlamentului pentru orice achiziție cu o valoare mai mare de 100 de milioane de euro.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.