România U21 e ca și calificată la EURO 2019. Cu ce echipe ar putea juca

FOTO: frf.ro
FOTO: frf.ro

Naționala de fotbal sub 21 de ani a României mai trebuie să obțină doar un punct pentru a se califica de pe primul loc la Europenele care vor fi 2019. Ultimul meci va fi marți, de la ora 21:00, la Ploiești, cu ultima echipă din clasament, Liechtenstein, care nu are niciun punct.

„Mulţumim pentru felicitări, le mulţumim spectatorilor. Mai avem acel punct, e foarte greu, dar nu imposibil. Sper să nu fim în impas marţi, la Ploieşti. Aşteptăm multă lume şi la Ploieşti. Mă bucur că la pauză au înţeles că jucau doar la 25 la sută din potenţialul lor.

Am încercat să reglăm anumite lucruri care nu au mers în prima parte. Fiecare să scoată ce are mai mult din el. Au înţeles fiecare ce au de făcut.

Cred că această naţională avea nevoie de încredere. Dani Isăilă le-a arătat foarte multă încredere şi noi am continuat pe această linie. Le mulţumesc. Sperăm să luăm acel punct care să ne ducă la Euro. Mă bucur că până la urmă jucătorii au înţeles ceea ce trebuia.

Din păcate, trebuie să mai lucrăm la nivel mental. Mentalitatea se clădeşte în timp, ei vor fi un model de urmat. Sunt un român fericit, sper ca marţi să fiu un român mândru.

Sper să nu ne mai fie ruşine, când suntem prin străinătate, să spunem că suntem din România. Când plecăm în vacanţă, chiar dacă nu mă întreabă nimeni, o să spun că sunt din România.

Nici ei nu mai ştiau să se bucure aşa mult, dar încă vreau să trecem acel prag de marţi”, a spus Rădoi la finalul meciului de la Cluj, la Pro X.

Campionatul European de fotbal va fi organizat între 16 și 30 iunie, anul viitor, în Italia și San Marino. Șase orașe vor găzdui meciuri: Reggio nell’Emilia, Cesena, Bologna, Udine, Trieste şi San Marino. Vor putea participa toți jucătorii născuți după 1 ianuarie 1996.

Potrivit regulamentului, toate câștigătoarele celor nouă grupe preliminare merg automat la Campionatul European, iar cele mai bune patru echipe de pe locurile secunde merg la baraj.

De asemenea, mai trebuie specificat și faptul că una dintre țările gazdă, Italia, e calificată automat, în timp ce San Marino a fost nevoită să joace în preliminarii, însă până acum nu a obținut niciun punct.

Cele 12 echipe calificate vor fi împărțite în 3 grupe. Se știu deja cinci echipe calificate. Este vorba despre Spania, Anglia, Serbia, Germania și Franța. Foarte aproape de calificare sunt România, Croația și Danemarca.

Înainte de ultima etapă, șanse foarte mari de a merge la baraj au Grecia (22 puncte), Polonia (19 puncte), Suedia (20 de puncte) și Rusia (19 puncte).

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.