Rezultate alegeri Piatra-Neamț. Cine este noul primar

Sursa: Facebook

Andrei Carabelea, primarul PNL din Piatra-Neamț, a fost înfrânt în alegeri de Adrian Niță de la PSD. Carabelea și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp.

„Le mulțumesc pietrenilor care mi-au acordat încrederea lor la aceste alegeri! Chiar dacă cetățenii au decis prin vot că altcineva trebuie să se ocupe de parcursul orașului în următorii patru ani, aproape la fel de mulți au considerat că procesul de reclădire a orașului trebuie să continue. Diferența mică de voturi nu face decât să ne învețe lecții și să ne motiveze să fim mai buni.

Mandatul meu merge mai departe până la finalul lunii octombrie. Voi continua proiectele, voi finaliza investițiile în curs și voi fi zi de zi în slujba pietrenilor, la fel ca până acum. Rezultatul de astăzi nu schimbă cu nimic responsabilitatea pe care mi-am asumat-o acum aproape patru ani.

Îi doresc succes în această misiune câștigătorului alegerilor, Adrian Niță, și echipei sale. Le mulțumesc familiei, echipei mele și tuturor oamenilor care au fost și îmi sunt alături. Dumneavoastră, pietrenilor, vă mulțumesc pentru onoarea, sprijinul și încrederea oferite în toți acești ani!”, a scris Carabelea pe Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.