AcasăFapt diversFotografie realizată de un român, imaginea zilei pe "National Geographic"

Fotografie realizată de un român, imaginea zilei pe “National Geographic”

-

doliu_romania
“Doliu în România”. Foto: Remus Ţiplea, sursa voceatransilvaniei.ro

O imagine surprinsă de românul Remus Ţiplea a fost desemnată “Fotografia Zilei” pe siteul internaţional al National Geographic.

Instantaneul surprins de Remus, intitulat “Doliu în România”, a fost ales dintre peste un milion de imagini trimise de utilizatori din întreaga lume.

Fotografia, desemnată imaginea zilei de 30 ianuarie, a fost făcută toamna trecută, din turnul unei biserici vechi din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, pe când oamenii se adunaseră la biserică şi cimitir pentru pomenirea morţilor.

“Îmi place cum florile delicate, atât de îngrijit așezate pe morminte, oglindesc mulțimea de oameni, iar petele de culoare ale acestora își găsesc ecoul în hainele celor care jelesc”, a remarcat Alexa Keefe, editorul rubricii „Fotografia zilei” de pe site-ul oficial al National Geographic.

Remus Ţiplea a fost emoţionat de alegerea făcută de cei de la National Geographic şi spune că fotografia face parte din proiectul său de suflet, în care şi-a propus să adune imagini reprezentative de la evenimentele tuturor cultelor religioase din ţara noastră.

„E o chestie pe care Mircea Eliade a scris-o în istoria religiilor, doar că eu o fac contemporană”, a spus fotograful la TVR.

Remus Ţiplea a mai câştigat „Marele Premiu” al Concursului de artă fotografică din cadrul „Photo România Festival”, cel mai important festival de fotografie din Europa de Est.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România și în lume, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...