Reguli speciale anunțate de Patriarhie pentru Bobotează

icoană ortodoxă biserică
Foto: mamkaklass / pixabay.com

Patriarhia anunță că sfințirea apei pentru Bobotează se va face marți, la prânz, la Catedrala Patriahală, va fi îmbuteliată până seara în sticle de un litru și va fi împărțită credincioșilor miercuri, începând cu ora 7:00.

„Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată”, precizează reprezentanții Bisericii Ortodoxe.
Evenimentele de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfășura în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare astfel:

Miercuri, 6 ianuarie 2021, Boboteaza

  • Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);
  • Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;
  • Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nou Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.
  • Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.​
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.