Omul nu va putea niciodată să alerge 100 de metri în mai puţin de 8 secunde şi să înoate aceeaşi distanţă în mai puţin de 45 de secunde. Asta spun experţii în sport încă din anii 80. Însă au ei dreptate? În multe discipline, recordurile rămân nebătute de ani buni, ridicându-se o mare întrebare: este omul de azi mai abil, mai puternic şi mai rapid decât cel de ieri?
În urmă cu treizeci de ani, doi cercetători, Janos Brogli şi Konstantin Nakov, au ajuns la următoarea concluzie: „Recordurile mondiale nu pot continua la infinit. Ele urmează o curbă evolutivă numită logistică. Aceste curbe au un plafon, numit plafon de saturaţie”.
Aşadar, în fiecare dintre disciplinele sportive în care avem parte de recorduri trebuie să există un plafon. Însă care sunt disciplinele în care nu vom mai avea noi recorduri mondiale? Putem băga oare mâna în foc pentru asta?
Cel mai bun înotător de la 1900 era ultimul astăzi
În anul 1900, un bărbat reuşea să înoate suta de metri în 65 de secunde. Era un timp fabulos pentru acele vremuri. 80 de ani mai târziu, un înotător reuşea să coboare în premieră sub 50 de secunde. Acum, un brazilian, Cesar Cielo Filho, a înotat, la Roma, 100 m în numai 46,91 secunde.
Se pare că nimeni nu va mai coborî curând sub acest timp istoric. Însă, în cazul înotului, curba de care vorbeau cei doi cercetători nu are prea multe de a face cu fizicul uman. De fapt, omul nu era încă pregătit să atingă acest timp. Tehnologia a stricat lupta omului cu recordurile, cel puţin în înot.
Costumul care a pus capac performanţei
În februarie 2008, înotătorii au început să poarte costume din poliuretan şi alte materiale non-textile, după ce studiile au arătat că uşurează deplasarea în apă. Însă, în 2009, chiar înainte de campionatele mondiale de la Roma – unde Filho a stabilit recordul – mai multe studii au arătat că aceste costume cresc performanţele anumitor sportivi (cei masivi în general). Costumele au fost interzise în 2010, însă recordurile au rămas.
Absolut toate recordurile mondiale masculine stabilite înainte de februarie 2008 (în cele 20 de probe oficiale ale înotului) au căzut în „epoca” poliuretanului. În schimb, după interzicerea acestor costume, doar două dintre recordurile celor 20 de probe au mai căzut (1500 m liber şi 200 m mixt).
Bolt şi timpul
Dacă la înot speranţele de doborâre a recordurilor sunt mici, în atletism sunt extrem de mari. La probele de sprint, 100 şi 200 m, apariţia în peisaj a jamaicanului Usain Bolt dă lumii speranţa că omul secolului XXI poate alerga suta în mai puţin de nouă secunde şi jumătate. Bolt a reuşit să alerge 100 m, fără a părea că s-a străduit prea mult, în 9.58 secunde.
Progresul este enorm, deoarece, în 1900, cel mai rapid om alerga suta în 12 secunde. În 1950, omul se străduia puternic să scadă sub 10 secunde, iar în 2000 recordurile erau în jurul timpului de 9.8 secunde.
Aşadar, aici, plafonul de saturaţie pare a fi un pic cam departe. Mai ales dacă adăugăm că, în timpul unei curse de 150 de metri, Bolt a alergat ultima sută de metri în 8,7 secunde, acesta fiind cel mai bun timp alergat vreodată pe o sută de metri.
Traducând viteza lui Bolt în km/h, avem o viteză medie de deplasare de circa 38 de kilometri pe oră.
Când sportul atinge „plafonul”. Oameni mai puţin puternici, mai puţin abili
Însă sunt şi recorduri care nu cad de zeci de ani, iar aici şansele ca acele „curbe logistice” să fi ajuns la un plafon sunt destul de mari. Recordul la săritura cu prăjina e de nebătut din 1994, când ucraineanul Sergei Bubka sărea 6.14 metri. Aproape la fel stau lucrurile la săritura în înălţime, unde recordul stabilit de cubanezul Javier Sotomayor în 1993, 2,45 metri, nu a putut fi depăşit în cei aproape 20 de ani care au trecut de atunci.
La săritura în lungime, niciun atlet nu îşi poate astăzi închipui că va sări vreodată 8,95 metri, performanţa din 1991 atinsă de americanul Mike Powell.
Pare aproape clar că omul pur şi simplu nu poate sări mai mult. Chiar şi recordul la triplusalt e de nebătut din 1995, când Jonathan Edwards (Marea Britanie) sărea 18,29 metri.
Dar săriturile nu par a fi singura ramură atletică în care s-a ajuns la saturaţie. Se pare că şi probele care ţin de putere sunt în acest punct.
Recordul la aruncarea discului, 74.08 metri, şi cel la aruncarea ciocanului, 86.74 metri) sunt neatinse din 1986, cel la greutate (23.12 metri) nu a mai putut fi egalat din 1990. Nici aruncarea cu suliţa la cehului Jan Zelezny, 98.48 metri în 1996, nu a putut fi depăşită în ultimii 16 ani.
Proba probelor. Şi timpul timpilor
În aceste condiţii, singurele mari speranţe de noi recorduri atletice sunt la probele de viteză şi la cele de rezistenţă. Mai ales că femeile au început să alerge maratonul în timpi ce le păreau interzişi până acum 10-15 ani. O alergătoare de maraton bună de astăzi l-ar lăsa metri buni în urmă pe cel supranumit „locomotiva cehă”, Emil Zatopek, omul care uimea lumea câştigând proba de maraton la Jocurile Olimpice din 1952.
Rămâne însă marea întrebare: „Va putea omul să alerge maratonul în mai puţin de două ore?” (recordul de astăzi este de 2 ore şi 3 minute). Şi o altă întrebare, poate şi mai mare: „Dacă da, când?”.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
