Reacția purtătorului de cuvânt al BOR în cazul azilelor în care au descins polițiștii și procurorii

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a avut o reacție puternică față de atitudinea celor responsabili în scandalul căminelor în care bătrânii erau bătuți și înfometați.

„Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.

Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e probă supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează“, a scris Bănescu pe Facebook.

După ce mesajul transmis inițial pe Facebook a fost interpretat ca un atac la adresa Gabrielei Firea, Vasile Bănescu a transmis către presă o precizare, în care spune că textul său se referă la cei care vor fi găsiți vinovați, nu la persoane „care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere“.

„În urma apariției în presă a unei informații care asociază o postare personală a mea pe Facebook cu anumite persoane concrete, care ar fi vizate critic de mesajul meu, fac precizarea oficială că acesta vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate. Nu persoane care nu au legătură cu acest caz si care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere.

Mesajul vizează din perspectivă creștină răul, banalizarea lui și denunțarea cruzimii“, este precizarea transmisă presei de Vasile Bănescu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.