Rafila: România ar putea ajunge la peste 25.000 de cazuri de coronavirus pe zi

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și candidat PSD la alegerile parlamentare, susține că țara noastră ar putea ajunge să raporteze, până în decembrie, 25.000 de cazuri de coronavirus.

Întrebat într-o conferinţă de presă la PSD dacă este posibil ca până în luna decembrie să se depăşească 25.000 de cazuri noi pe zi de COVID-19, Rafila, care e candidat la parlamemtare a răspuns: „Da, este o variantă posibilă. Dacă astăzi avem aproape 10.000 de cazuri, vă daţi seama că am avut câte un salt de la o săptămână la alta şi mă refer la media cazurilor, nu la o zi nume, iniţial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o săptămână la alta şi atunci, în mod evident, dacă asistăm la intervale de 7 zile, 10 zile, că avem un salt major. Se poate ajunge la această situaţie”.

Rafila a mai spus că problema „majoră” nu este legată de faptul că sunt multe cazuri de pacienți cu forme medii, care nu trebuie internați, ci de faptul că sunt mulți care ajung în stare gravă și trebuie duși la terapie intensivă.

„Aceste două elemente dacă sunt nerezolvate – şi sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl întinzi la nesfârşit -, atunci aceşti pacienţii cu forme medii nu vor putea fi internaţi şi vor ajunge să facă forme grave, cei cu forme grave vor ajunge să devină pacienţi critici şi va creşte foarte mult mortalitatea.

Acum am avut cel mai mult 146 de decese într-o zi. Noi deja suntem ca şi nivel în Uniunea Europeană, cu toate că incidenţa cumulată din ultimele două săptămâni ne plasează undeva pe locul 10-12, ca şi mortalitate suntem pe locul 3-4. Asta ne arată că în momentul în care eu, ca număr de cazuri, o să ajung la una dintre primele poziţii în UE o să explodeze mortalitatea, se va dubla, se va tripla”, a explicat Rafila.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.