Raed Arafat: ”Se pot reimpune anumite măsuri drastice”

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Cu toate că multe dintre cele aproximativ 300 de focare de COVID-19 sunt ”sub control”, Raed Arafat spune că autoritățile pot lua în orice moment decizia de a reimpune restricții mai severe.

”Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, la Digi24.

Arafat a dat și exemple despre potențialele măsuri pe care le pot lua autoritățile în perioada următoare:

”Dacă avem o localitate de 1.500 de persoane și avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele și contacții lor direcți. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu știm și care transmit”, a mai spus Arafat.

”Și atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulți care au fost infectați sau nu și pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localități, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a adăugat Raed Arafat.

”Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total de sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a mai zis șeful DSU.

”Nu panicăm pe nimeni, la acest moment măsurile noastre sunt de prevenire, măsurile pe care le recomandăm populației și măsurile concentrate local pe localitățile care au un număr mai mare de cazuri, unde încercăm să limităm ieșirea din ele și să limităm transmiterea. Dar depinde cum evoluează scenariul ce decizii vor fi luate ulterior”, a concluzionat Raed Arafat.