Raed Arafat: Dacă situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai

Sursa foto: Captură video Antena 3
Sursa foto: Captură video Antena 3

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că dacă situația se înrăutățește în următoarea perioadă atunci măsurile de relaxare s-ar putea să nu fie luate din 15 mai și insistă ca oamenii să respecte în continuare regulile impuse de autorități.

De asemenea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai spus că nu se poate spune acum ce măsuri de relaxare se vor lua după data de 15 mai.

„Nu putem astăzi, când suntem încă în aprilie, să spunem că pe 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate pe care nu trebuie să le transformăm în speranţe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni şi care depinde foarte mult de respectarea măsurilor care sunt impuse în perioada asta.

Mai avem aproximativ două săptămâni şi, către sfârşitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situaţia, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înţeleagă”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la Antena 3.

Arafat a spus că în condițiile în care situația se înrăutățește, măsurile de relaxare ar putea să nu fie luate în data de 15 mai.

„Acest lucru e foarte greu de făcut şi, dacă acum începem să dăm măsuri clare care vor fi luate, că asta sigur se va lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să aşteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua.

Dacă vedem că situaţia se înrăutăţeşte, s-ar putea să nu mai fie 15 mai. De aici noi insistăm să se respecte toate regulile. Dacă vedem că situaţia merge altfel decât sperăm, poate că măsuri pe care am vrut să le luăm nu le mai luăm”, a explicat Arafat.

Raed Arafat a mai spus că măsurile de relaxare ar putea fi reanalizate în cazul în care se va înregistra o creștere semnificativă a cazurilor de coronavirus.

„Trecem printr-o perioadă dificilă, dar mai avem de răbdat două săptămâni. Dacă astea le răbdăm şi vedem în data de 15 că situaţia e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toţi că pot începe măsurile de relaxare graduală, cu măsurarea impactului între măsurile respective şi luând măsurile cel mai puţin riscante la început şi încet, încet crescând gama măsurilor de relaxare.

Dacă începem înainte de 15 şi ne bucurăm o săptămână că nu a fost nimic şi brusc ne trezim într-o săptămână, două că avem deja mii de cazuri, că avem sute de cazuri în Terapie Intensivă şi ne transformăm în alt scenariu, va fi mult mai rău pentru ei”, a mai declarat Arafat.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.