Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „Sunt imagini care nu ne fac cinste”

miting de protest
Foto: Andreea Dogar

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat luni, 13 august, că imaginile care îi arată pe jandarmi lovind oameni nevinovați și pașnici, care aveau mâinile ridicate sau se aflau la pământ, nu fac cinste instituției pe care o reprezintă.

„Sunt imagini care nu ne fac cinste, pe care nu ni le dorim”, a spus Georgian Enache la postul de televiziune Digi24.

Pe de altă parte, el a considerat că aceste acțiuni brutale ale unor jandarmi sunt cazuri izolate.

„Acum, analizând la rece toate aceste evenimente, trebuie să facem o distincție între aceste intervenții punctuale, izolate, ale unor colegi de-ai mei, care însă nu anulează nici legalitatea și nici necesitatea acțiunii noastre în ansamblul ei. Aceste acțiuni, izolate sau punctuale, fac obiectul verificărilor pe care autoritățile abilitate au obligația să le desfășoare în acest moment”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Întrebat dacă jandarmii agresivi au fost identificați, Georgian Enache a spus că „ei sunt foarte ușor de identificat, nu asta este o problemă” și că nu există o anchetă internă a Jandarmeriei Române menită să îi sancționeze pe jandarmii care au acționat abuziv.

“Nu e nicio anchetă internă. Există o anchetă pe care o fac procurorii militari și care suspendă orice altă anchetă. Nu se pot face două anchete în același timp. Și cred că așa este bine, ca un organ imparțial să facă aceste anchete, nu Jandarmeria, care ar putea fi acuzată de subiectivism în aceste cazuri. Se vor face verificări care vor analiza tot contextul acelor acțuni și vor fi trase concluziile de autoritățile abilitate”, a mai spus el.

Georgian Enache a mai declarat că „întreaga instituție, întreg efectivul de jandarmi, a acționat cu bună-credință, și a făcut toate eforturile astfel încât toată această activitate să se desfășoare în condiții normale”.

„Astfel de situații apar în momentul în care există o intervenție pentru restabilirea ordinii publice. Din punct de vedere legal, după ce colegii mei au ordin să evacueze o piață, un spațiu public, în mod normal nu trebuie ca oamenii să rămână în spatele dispozitivului de jandarmi, al cordonului format, din rațiuni de siguranță. Obligația tuturor cetățenilor care participă la astfel de manifestații, în momentul în care manifestația și-a pierdut caracterul pașnic de desfășurare, în momentul în care au fost exercitate violențe, da, obligația lor este să părăsească această zonă pentru a nu se expune în mod inutil”, a precizat reprezentantul Jandarmeriei Române.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.