Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidul pe care îl conduce este dispus să intre la guvernare, iar la consultările de la Cotroceni vor merge cu o propunere de premier.
„PSD este dispus să îşi asume actul de guvernare. Cred că acest bâlci, de două luni de zile, cu desemnări de prim-miniştri, ştiind că nu vor trece, cu programe de guvernare, cu rezoluţii în miezul nopţii care nu au nicio legătură cu problemele românilor cred că este cazul să înceteze”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a anunțat că partidul a schițat „o sută de priorități pentru români și de la acestea vom porni discuțiile cu PNL sau USR”.
Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că formațiunea sa politică va propune un premier la consultările cu Klaus Iohannis.
„UDMR va avea propunere de premier cu care vom merge în faţa preşedintelui, dacă ne va chema la consultări”, a anunțat, miercuri, Kelemen Hunor.
„Nu consider că este o propunere deplasată ca într-o următoare coaliţie – indiferent că va fi o coaliţie PNL-USR-UDMR sau PNL-PSD-UDMR – primul-ministrul să fie dat de cea mai mică formaţiune, cea care reprezintă stabilitatea. Se poate vorbi despre faptul că UDMR are doar 6-7% în parlament, dar nu acesta este important!”, a continuat Hunor.
Potrivit acestuia, „este mai important să abordăm problema formării guvernului din perspectiva faptului că premierul ar trebui desemnat din partea acelei formaţiuni politice, care a fost vocea raţiunii şi a consecvenţei în ultima perioadă şi a cărei propunere este o persoană integratoare, care să coaguleze toate forţele politice responsabile”.
Kelemen Hunor spune că în opinia sa prima variantă de coaliție ar fi cu USR. Sunt posibilități și cu PSD, ceea ce duce la o majoritate clară, confortabilă, dar asta înseamnă că social-democrații vor revendica funcția de prim-ministru, a afirmat anterior liderul UDMR.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: