Protest la Universitatea „Cuza” din Iași

FOTO: Google Maps
FOTO: Google Maps

Mai mulți profesori și cercetători din Iași au protestat pe treptele Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Potrivit Ziarul de Iași, petiția pentru protestul care a început la ora 12:00 a fost semnată de șase cadre didactice: Flavius Solomon, istoric, Eugen Vărvărucă, matematician, Alexandru Călinescu, istoric literar, Gelu Bourceanu, chimist, Florea Ioncioaia, istoric, Răzvan Socolov, medic, şi Cezar Catrinescu, chimist. Semnatarii reclamă asaltul asupra justiției și subordonarea acesteia de către actuala guvernare.

„De peste doi ani, odată cu adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, sub pretextul amendării legislaţiei penale şi de organizare a sistemului judiciar, are loc un asalt continuu asupra statului de drept.

Încă de la începutul lunii februarie 2017, numeroase organizaţii nonguvernamentale, asociaţii profesionale şi grupuri cetăţeneşti au cerut, prin apeluri publice şi proteste de stradă, oprirea acestei agresiuni, care ameninţă fundamentele sistemului politic, ordinea constituţională şi viitorul societăţii noastre.

În loc să abandoneze un demers profund toxic, coaliţia actuală de guvernare a trecut la modificarea brutală, fără o consultare autentică a magistraţilor, a partidelor de opoziţie şi a opiniei publice, a cadrului legal privind organizarea sistemului judiciar, îndeosebi a legislaţiei referitoare la combaterea corupţiei”, se transmite în petiție.

Profesorii spun că „țara alunecă către un sistem oligarhic, iliberal, în care întreaga putere va aparţine unui grup restrâns de persoane” și le cer românilor să se implice „prin mijloacele legale şi democratice garantate de Constituţie, în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene”.

„Generaţia mea a prins schimbarea bruscă şi radicală la capitalismul din România imediat de după Revoluţie. Am ieşit în stradă la Iaşi, eram studenţi în Piaţa Unirii, dacă ar fi început revoluţia la Iaşi probabil eu şi mulţi dintre colegii şi prietenii mei de atunci am fi fost astăzi morţi.

Nu credeam că ne putem întoarce vreodată la un astfel de regim, la astfel de condiţii, însă toate semnele, începând cu subordonarea justiţiei, indică spre faptul că ne îndreptăm încet spre o formă de dictatură”, a declarat prof. dr. Codrin-Liviu Cuţitaru, pentru Ziarul de Iași.

Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Tudorel Toader, în prezent suspendat în condițiile în care ocupă portofoliul de la ministerul Justiției.

În toamna anului trecut, Senatul instituției de învățământ a adoptat o nouă variantă a cartei universității. Aceasta prevedea că rectorul poate fi demis dacă afectează imaginea instituției.

Însă, pe 1 noiembrie, Ministerul Educației a respins carta universității ieșene. Departamentul Juridic al Ministerului Educației a acuzat mai multe „nereguli procedurale”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.