Protest inedit. Imagini emoționante în fața Spitalului Județean Brașov

FOTO: Captură video Brașovul Civic/Cătălin Chiciudean
FOTO: Captură video Brașovul Civic/Cătălin Chiciudean

În jur de 200 de persoane s-au strâns aseară în fața Spitalului Județean Brașov pentru un protest inedit. Toți cei prezenți au manifestat în tăcere și au afișat foi pe care scria „Și eu sunt Călin”.

Este vorba despre Călin Farcaș, tânărul care a murit la începutul acestei săptămâni așteptând doi ani un transplant de plămân.

Operația nu a avut loc pentru că țara noastră nu și-a mai prelungit înțelegerea cu Eurotransplant, instituția prin intermediul căreia se făceau operații la Viena.

Mai mult, lipsa acestui acord nu i-a dat dreptul să facă transplantul nici măcar plătit, deși reușise să strângă banii prin donații.

Mii de oameni s-au mobilizat în doar câteva zile și au strâns banii de care avea nevoie Călin pentru a se opera. S-au donat 200.000 de euro, însă din cauza birocrației operația nu a mai avut loc.

Mama sa a declarat, pentru Știrile ProTV, că s-au strâns banii în doar 72 de ore.

„Nu ne venea să credem. În Europa nu se putea pentru că nu avem acordul cu Eurotransplant. Am optat pentru India, dar până s-au pregătit documentele a fost prea târziu. Nu s-a putut pentru că inima lui era deja foarte slăbită şi nu putea fi transportat cu avionul”, spunea Denis Titu, în urmă cu câteva săptămâni.

Acesta a protestat cu aparatul de oxigen lângă el pentru a-și apăra dreptul la viață, însă s-a stins luni seară la Institutul Marius Nasta din Capitală.

„Eu refuz să renunţ în a lupta pentru a-mi salva viaţa. Şi până în ultimul moment o să lupt. Nu o să cedez”, declara Călin Fărcaș în timpul protestului.

Imagini de la protest au fost postate pe grupul de Facebook Brașovul civic și le puteți urmări AICI

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.