Membri ai Asociației „Tradiția Militară”, îmbrăcați în uniforme ce imită uniformele românești din Primul Război Mondial, pe Vârful Caraiman din Munții Bucegi / Foto: Andreea Dogar
Intrarea României în Primul Război Mondial, la data de 27 august 1916, a fost comemorată în acest weekend de mai multe asociații din România și din străinătate care au reconstituit câteva scene de luptă în fața publicului din Sinaia și din Bușteni.
La eveniment au participat Asociația „Tradiția Militară” (România), Asociația „Traditsia” (Bulgaria), Asociația „Foldvary Karoly” (România), Asociația Deutsches Freikorps (România), asociația K.u.K. Festungsartilllerie Regiment nr.2 (Polonia) și Cercetașii României.
Povestea Asociației „Tradiția Militară” o puteți citi aici.
Asociația „Tradiția Militară” (în față) și Asociația Deutsches Freikorps (în spate) reconstituie o scenă de luptă din timpul Primului Război Mondial în Parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia
Membri ai Asociației „Traditsia” din Bulgaria (în prim-plan)
Demonstrația s-a terminat cu strângeri de mână între trupele române și cele bulgare, germane și austro-ungare
Intrarea României în Primul Război Mondial a fost comemorată printr-un marș până pe Vârful Omu (pe aici trecea frontiera ce despărțea România de Austro-Ungaria)
Stegarul Asociației „Tradiția Militară”, în drum spre Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman
Membri ai Asociației „Tradiția Militară”, în drum spre Vârful Caraiman
Mircea Stoica (prim-plan) este liderul Asociației „Tradiția Militară”
Membri ai Asociației K.u.K. Festungsartilllerie Regiment nr. 2 din Polonia
Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928 pe Vârful Caraiman (2.291 de metri), pentru a-i comemora pe soldații români care au murit în timpul Primului Război Mondial
Începând cu anul 2009, Asociația „Tradiția Militară” a organizat în fiecare an un marș până pe Vârful Omu (trecând pe la Crucea Eroilor) pentru a comemora intrarea României în Primul Război Mondial
Un tricolor desfășurat de pe Vârful Caraiman
Membri ai Asociației K.u.K. Festungsartilllerie Regiment nr. 2 din Polonia
De la Crucea Eroilor, drumul a continuat spre Vârful Omu
Membri ai Asociației K.u.K. Festungsartilllerie Regiment nr. 2 din Polonia
Membri ai Asociației „Tradiția Militară”, pe Valea Cerbului
Mircea Stoica, liderul Asociației „Tradiția Militară”, a invitat publicul să pună câte o floare pe mormintele soldaților înmormântați în Cimitirul Eroilor din Sinaia
Membri ai Asociației „Tradiția Militară” la Monumentul „Ultima Grenadă” din Bușteni
Marșul comemorativ „Crucea Eroilor” s-a terminat printr-o ceremonie la Castelul Peleș
Fotografii: Andreea Dogar
Mai multe informații despre Asociația „Tradiția Militară” puteți afla aici.
Dacă ți-au plăcut fotografiile, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: