Preotul Calistrat: 10% din banii de la nuntă trebuie dați Bisericii

Calistrat chifan
Foto: Captură YouTube (Părintele Calistrat)

Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, spune că 10% din ceea ce strâng mirii la o nuntă trebuie să ajungă la Biserică.

„Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Ei, acuma, mă ascultă: cât a costat rochia miresei? 2.000 – 3.000 euro, da? Cât înseamnă? 150 de milioane…Cât a costa muzica? 100 de milioane… Cât a costat fotografia? 50 de milioane…

Cât a costat coregrafia? 100 de milioane… Cât a costat tot aici, ce aveți voi, șampanii, mese, povești? Zic cel puțin 20.000 de euro i-ați tocat. Înmulțește 10% și trece-mi în cont sau pune-mi în plic! „Părinte, dumneata te auzi ce vorbești?” Păi, eu zic, eu nu înțeleg un lucru: l-ați luat pe Dumnezeu de prost?

El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit pe atâtea lucruri, care de-a doua zi nu mai sunt valabile? Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit, restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă”, a susținut preotul Calistrat, la bzi.ro.

Teologul Teodor Baconschi, una dintre vocile conservatoare din România și apărător al BOR, i-a răspuns preotului printr-un mesaj postat pe Facebook:

„Călugărul acela, Calistrat – care lua la pumni enoriașele prin curtea sfântului lăcaș – a declarat recent că românii ar trebui să doneze Bisericii 10% din ce câștigă la nunți. Asta mai treacă meargă: zeciuiala e un obicei vechi-testamentar reluat în unele culte protestante, pentru susținerea ”templului”.

M-a înlemnit însă de admirație intelectuală argumentul ”teologic” fabricat de preacuviosul pugilist: ”Credeți că Dumnezeu e prost?”. Nu, părinte, nu Dumnezeu e prost!”.

Printre cei care comentează la mesajul lui Baconschi este și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu: ”„Teologia” financiară vs teologia trinitară”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.