Povestea lui Rădulescu, românul care s-a întors în țară după 30 de ani de Canada și a luat-o de la zero

FOTO: Iulian Bunilă/adevarul.ro
FOTO: Iulian Bunilă/adevarul.ro

Daniel Rădulescu, are 61 de ani, din care mai bine de 30 i-a trăit cu familia în Canada. A plecat din România înainte de Revoluția din 1989. Absolvent de medicină veterinară la universitatea de profil din București, spune că viața în Canada a fost generoasă cu el. Însă totul parcă s-a schimbat după ce a pierdut unul dintre cei trei copii.

După acest episod și-a dat seama că rana sufletească îi era alinată de fiecare dată când venea în vizită în România. Așa s-a hotărât, la jumătatea anului trecut, în plină pandemie mondială, să se întoarcă România și să o ia de la zero în Râmnicu Sărat.

„Veneam cu o bucurie mare de la Montreal aici şi plecam cu o tristeţe imensă când mă întorceam. Asta mi-a spus că locul meu era aici. Parcă mi se părea că aş avea şi eu un rol pe aici, în România, să mă afirm în meseria mea. America e un continent imens şi te faci pierdut în mulţime, pe când aici sper să fie altceva, să fiu folositor. Ceea ce m-a făcut să vin a fost să împărtăşesc un pic şi din ceea ce era acolo, plus că aveam şi nostalgia timpului trecut”, a spus medicul Daniel Rădulescu, pentru adevarul.ro.

Spre sfârșitul anului trecut a preluat un spațiu din centrul orașului, care era mai mult abandonat și l-a transformat într-un cabinet veterinar modern, unde vrea să-și practice meseria în care s-a specializat în Canada.

Daniel Rădulescu a investit câteva zeci de mii de dolari, banii pe care îi strânsese în Canada, pentru a-și dota cabinetul cu apartură de imagistică medicală și pentru analiza sângelui și urinei. Una dintre camere a fost amenajată ca spațiu de recuperare prin înot pentru animale cu pareze sau paralizii.

Medicul spune că este încântat de ce găsește acum în România. „Vorbesc de România elevată, a celor care aruncă gunoaie și căței pe margine. Vorbesc de o Românie a celor care știu că animalul este un beneficiu imens, o adevărată zooterapie”, mai adaugă medicul veterinar Rădulescu.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.