Povestea Lilianei, campioana României care a ajuns să doarmă pe străzi

Liliana Petrișor a reușit să-și refacă viața cu ajutorul unei fundații
Liliana Petrișor a reușit să-și refacă viața cu ajutorul unei fundații

Liliana Petrișor este una dinre cele mai bune jucătoare de biliard din istoria României. Un eveniment din 2021 i-a schimbat radical viața și a ajuns să trăiască pe străzi.

În copilărie a fost nevoită să renunțe la școală pentru a munci ca să se întrețină. A întâlnit biliardul din întâmplare, însă a reușit performanțe uriașe. A câștigat zeci de medalii și a fost campioană balcanică.

A încercat să se sinucidă când clubul de biliard la care se antrena s-a închis. A rămas cu un handicap, nu avea casă și niciun venit.

„Când căram marfă la un club, am văzut biliardul și am rămas acolo și cu timpul am văzut că am priză la mână și într-un an devenisem foarte bună. În 1998 am luat locul unu la carambol. După această competiție, am început cu biliardul, am luat multe cupe timp de zece ani. A fost o perioadă a vieții mele de extaz. Am 40 și ceva de medalii, în 2012 am fost campioană balcanică și după s-a întrerupt firul.

M-am urcat pe casă, când am auzit că se închide clubul de biliard, și m-am aruncat, eram cu gândul la suicid, nu înțelegeam de ce nu am murit. Deciziile în viață vin odată cu consecințele. Am două regrete în viață: că mi-am abandonat școala pentru muncă și ziua când s-a închis clubul. La spital am conștientizat ce am făcut, am zis că m-am nenorocit pe viață. O decizie proastă, din suflet o regret.

După aia m-am chinuit foarte mult, am rămas cu un handicap la picior. După două luni a murit tata, eu nu mi-am cunoscut nepoții niciodată. De la moartea lui tata, eu nu mai vorbesc cu fratele mai mare, a zis că eu pentru el sunt moartă, mă învinuiește pe mine de decesul tatălui, că el băuse ceva când era cu mine acasă.

La casa de la părinți nu puteam să mă întorc, era părăsită, m-am îmbolnăvit și m-am dus la Gara de Nord, doi ani mi-a fost casă. Mi s-au întâmplat toate nenorocirile, am fost bătută, abuzată, râdea lumea de mine, am stat trei luni nespălată, m-am infectat cu HIV, m-au mușcat șobolanii. M-am tuns, arătam ca un bărbat și mă chema Luci, a funcționat ca să nu se mai ia lumea de mine”, a povestit Liliana Petrișor, pentru ziare.com.

O fundație a ajutat-o să-și găsească o locuință și să-și refacă viața.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.