AcasăSocialPfizer lucrează la un medicament anti-Covid care se administrează oral

Pfizer lucrează la un medicament anti-Covid care se administrează oral

-

Pfizer anunță că a început faza preliminară de testare în SUA a unui medicament împotriva coronavirusului. Acesta s-ar putea administra oral și ar putea fi prescris pacienților încă de la primele semne de infectare.

Producătorul american de medicamente, care a dezvoltat primul vaccin anti-Covid autorizat în SUA și UE, alături de grupul german BioNTech, transmite că posibilul medicament a arătat activitate puternică împotriva SARS-CoV-2 în timpul testelor de laborator.

Tratamentul testat, cu denumire științifică PF-07321332, este un inhibitor de protează, care ar împiedica replicarea virusului în celule. Potrivit companiei, inhibitorii de protează au fost eficienți în tratarea altor agenți patogeni virali precum HIV și virusul hepatitei C, atât singuri, cât și în combinație cu alte antivirale.

Pfizer crede că această clasă de molecule poate oferi tratamente bine tolerate împotriva COVID-19, deoarece tratamentele comercializate în prezent care funcționează pe aceleași linii nu au raportat probleme de siguranță.

Compania studiază, de asemenea, un candidat antiviral administrat intravenos într-o testare aflată în stadiu incipient la pacienții spitalizați cu COVID-19.

„Împreună, cei doi (candidați administrați pe cale orală și intravenoasă) au potențialul de a crea o paradigmă de tratament care să completeze vaccinarea în cazurile în care boala totuși apare”, a declarat medicul-șef Pfizer Mikael Dolsten.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cât de departe pot ajunge rachetele balistice ale Iranului. Este România...

0
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă ieri deasupra Turciei, în districtul Dörtyol din sudul țării, aflat la circa 400-500 km de...

Ce cred iranienii despre regimul regimul ayatollahilor și câți dintre ei...

0
După ce SUA și Israel au atacat Iranul și i-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei și pe alți lideri iranieni ai republicii teocratice, președintele...

Privilegii secretizate. Care e adevărul despre pensiile militarilor și cum au...

0
Documente clasificate, scurse de câțiva ani în spațiul online dar rămase departe de ochii publicului, identificate și consultate acum de GreatNews, conturează o imagine...