AcasăInternationalPfizer a anunțat până când ar putea dura pandemia de COVID

Pfizer a anunțat până când ar putea dura pandemia de COVID

-

Compania Pfizer a anunțat că pandemia de COVID ar putea dura până în anul 2024, relatează Reuters.

„Credem că, probabil, COVID-19 va trece la stadiul endemic până în anul 2024”, a declarat Nanette Cocero, președinte global al Pfizer Vaccines.

Potrivit specialistei, pandemia va trece la nivelul endemic (adică boala va continua să existe în anumite regiuni) în momentul în care populațiile de pe Glob vor avea suficientă imunitate conferită de vaccinuri sau când spitalizările și decesele vor fi sub control.

În vreme ce o pandemie este o epidemie globală care s-a răspândit în aproape toate țările din lume, o răspândire endemică afectează doar anumite populații sau țări.

Mikael Dolsten, un alt om de știință de la Pfizer, a spus că durata acestei tranziții va depinde de evoluția bolii și de cât de eficientă va fi distribuția vaccinurilor în diferite țări din lume unde rata vaccinării este scăzută.

„Se pare că în următorii 1-2 ani unele regiuni vor face trecerea spre un model endemic, în timp ce altele vor continua în modul pandemic”, a explicat Dolsten.

„Apariția a noi variante ar putea influența și ea felul în care va evolua pandemia”, a adăugat acesta.

De la apariția bolii în decembrie 2019, 5,34 de milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza COVID-19, iar peste 273 de milioane de cazuri de îmbolnăvire au fost raportate în întreaga lume.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...

De ce sunt proteste la sediile ANAF

0
Mai mulți angajați ai ministerului de Finanțe, dar și de la instituții precum ANAF, Trezorerii și Direcția Națională Antifraudă au început să protesteze marți...