Petre Daea, despre sacrificarea porcilor bolnavi de pestă africană: ”E ca la Auschwitz”

petre daea oaia
Foto: Captură YouTube

Petre Daea a comparat asomarea porcilor care sunt infestați cu pestă africană cu Holocaustul. Ministrul Agriculturii s-a scuzat pentru declarație, spunând că a vrut doar să descrie ”durerea sufletească a fermierilor”.

”Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz”, a spus ministrul Petre Daea la Antena 3”.

”Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic“, a continuat ministrul.

Declarația a atras multe reacții negative, iar ministrul Agriculturii a ținut să își ceară scuze pentru comparația neferictă între sacrificarea porcilor și crimele comise în lagărele de concentrare în vremea Holocaustului.

”Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane”, a declarat azi Daea.

”În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză. Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a mai afirmat Petre Daea.

Pesta porcină africană i-a lovit din plin pe fermierii români. Toate târgurile de animale din țară sunt închise, iar pierderile estimate se ridică la ordinul sutelor de milioane de euro.