AcasăSocialPedeapsa aspră primită de un bărbat care pescuia ilegal

Pedeapsa aspră primită de un bărbat care pescuia ilegal

-

Un tulcean a fost prins pescuind în Delta Dunării cu unelte neautorizate. Oamenii legii i-au dat o amendă de 10.000 de lei, însă a rămas și fără unelte, pește, barcă și motorul bărcii și este cercetat pentru infracțiunea de tăinuire.

Bărbatul se afla în zona lacului Balbera, atunci când a fost prins de lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia şi ai Grupului de Nave Sulina care au desfăşurat sâmbătă, 11 martie, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.

„Poliţiştii de frontieră au descoperit 2.225 metri de plasă şi 88 kilograme de peşte diferite specii. Totodată, efectuând verificări cu privire la motorul care propulsa ambarcaţiunea, (…) de 90 de cai putere, s-a stabilit faptul că acesta figurează ca fiind furat din Suedia. Poliţiştii de frontieră au aplicat o sancţiune contravenţională de 10.000 lei”, se arată în comunicatul de presă.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire. De asemenea, plasele, ambarcaţiunea şi motorul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, mai precizează sursa citată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...