Pe fațada cabinetului particular al medicului de la Botoșani care n-a răspuns la mesajele gravidei a fost scris „Nu am aer”

FOTO: botosani24.ro
FOTO: botosani24.ro

Botoșănenii au scris „Nu am aer” și „Alexandra” pe fațada cabinetului particular al medicului Pitrop, unul dintre medicii considerați de către oameni responsabili de moartea Alexandrei Ivanov, tânăra gravidă care a decedat la finele săptămânii trecute la Maternitatea Botoșani, scrie botosani24.ro.

La fața locului au fost chemați polițiștii, pentru vandalizarea domeniului privat.

Tânăra i-ar fi transmis din spital un mesaj în care îi cerea ajutorul medicului Pricop, însă fără a primi niciun răspuns.

„Nu am aer” i-a scris Alexandra mamei ei într-un mesaj pe telefon, înainte să moară.

Sute de oameni au protestat în Botoșani, începând de duminică, după decesul gravidei care a fost lăsată timp de 7 ore fără nicio îngrijire medicală. Ea era mama a încă 3 copii.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.