Pe cine ar vrea Putin să pună președinte în locul lui Zelenski în Ucraina

viktor ianukovici
Sursa: Kremlin.ru

Viktor Ianukovici, fost președinte al Ucrainei în perioada 2010-2014, se află acum la Minsk, în Belarus, iar guvernul de la Kremlin își dorește să îl pună președinte al Ucrainei în locul lui Volodimir Zelenski, a transmis publicația „Ukrainian Truth”, potrvit unei postări pe Twitter a KievPost.

„Ukrainian Truth” este o publicație fondată de jurnalistul disident ucrainean Georghi R. Gongadze, care în anul 2000 a fost răpit și ucis de forțele de securitate ucrainene. Publicația i-a supraviețuit și a devenit una dintre cele mai respectate din Ucraina.

Născut în regiunea Donețk în 1950, pe când aceasta făcea parte din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, fostul președinte Viktor Ianukovici are acum 71 de ani.

El a condus țara din februarie 2010 până în februarie 2014, când a fost înlăturat de la putere de Revoluția Ucraineană, cunoscută și drept Revoluția Maidan.

În noiembrie 2013, în Ucraina au izbucnit proteste pe scară largă (Protestele Euromaidan) după ce Ianukovici a refuzat să semneze o asociere politică și un acord comercial cu Uniunea Europeană. Protestele au ținut luni de zile.

În februarie 2014, ciocnirile dintre protestatari și polițiști au dus la moartea a 130 de persoane, inclusiv 18 polițiști.

După ce Kievul a intrat sub controlul protestatarilor, președintele Ianukovici a fugit în Rusia, iar Parlamentul ucrainean a votat înlăturarea sa din funcția de președinte.

Viktor Ianukovici a cerut ajutorul Rusiei, care a considerat că înlăturarea acestuia este o lovitură de stat ilegală. În sudul și estul țării au avut loc proteste pe scară largă, atât în favoarea, cât și împotriva revoluției.

Protestele au dus în cele din urmă la intervenția militară a Rusiei, care a anexat Crimeea, precum și la crearea statelor auto-proclamate Donețk și Lugansk, a căror independență tocmai a fost recunoscută de Vladimir Putin înainte de a invada Ucraina în urmă cu o săptămână.

Foto: Kremlin.ru