Particulele care au bătut viteza luminii. Laureat Nobel: „Pot paria că nu e corect”

viteza_luminii
Fizicienii din întreaga lume au fost uluiţi săptămâna trecută, când cercetătorii europeni au anunţat că au descoperit particule (neutrini) care călătoresc mai repede decât viteza luminii. Dacă rezultatul este corect, celebra teorie a lui Einstein (sintetizată de formula E=mc2) este greşită. Dar sunt fizicieni, ba chiar unii foarte mari, care simt şi spun că rezultatul este incorect.

Laureatul Nobel pentru Fizică în 2006, George Smoot III, a fost printre primii care şi-au exprimat dubiile. Însă el a mers chiar mai departe. „Sunt gata să pariez bani că nu este corect. Există foarte multe distorsiuni în fizică. Trebuie să fii la un nivel foarte ridicat pentru a realiza dacă ceva este cu adevărat corect”, a spus el.

În acest timp, cercetătorii de la Fermilab (Chicago) încep propriile teste, pentru a realiza dacă descoperirea care ar putea măcina din temelii fizica modernă este corectă. O confirmare de la Fermilab ar însemna că, într-adevăr, omenirea se poate gândi la călătoria în timp.

Autorii descoperirii: „Am verificat din nou, dar nu am găsit nimic”

În aceste condiţii, cercetătorii de la Geneva (cei care au anunţat descoperirea lucrează pentru un experiment numit OPERA au simţit nevoia să întărească rezultatul obţinut. „Avem mare încredere în rezultatele noastre. Am verificat şi re-verificat tot ce ar fi putut conduce la erori, dar nu am găsit nimic. Rugăm colegii să verifice independent această descoperire”, a spus autorul principal al studiului, Antonio Ereditato.

Totuşi, un alt laureat Nobel s-a alăturat taberei celor neconvinşi. „Nu aş fi deloc surprins ca Einstein să iasă câştigător şi de această dată”, a spus Carlos Rubbia, care a primit celebrul premiu în 1984.

Fizica modernă e în urmă cu 60 de nanosecunde

Săptămâna trecută, cercetătorii de la OPERA au susţinut că au măsurat o viteză a neutrinilor mai mare ca viteza luminii în vid (299,792 kilometri pe secundă). Neutrinii au ajuns cu circa 60 de nanosecunde mai repede. Nanosecunda reprezintă a miliarda parte dintr-o secundă.

Experimentul OPERA măsoară particule numite neutrini, emise la CERN-Geneva. După ce călătoresc circa 730 de kilometri sub Pământ, aceste particule ajung la laboratorul subteran italian de la Gran Sasso.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.