Orban, huiduit în timpul unei conferințe: „Fără dictatură!”, „Mincinoșilor!” | VIDEO

ludovic orban huiduit
Foto: Captură PNL

Premierul Ludovic Orban a fost huiduit astăzi de un grup de persoane în timp ce susținea o conferință de presă în fața sediului PNL din Aleea Modrogan din București.

„Criminalilor!”, „Fără dictatură!”, „Trădătorii!”, „Mincinoșilor!”, au strigat oamenii, care au cerut oprirea legii care va reglementa izolarea și carantina persoanelor infectate cu noul coronavirus.

În ultimele zile au existat mai multe proteste ale persoanelor care nu sunt de acord cu purtarea măștilor de protecție în spațiile publice închise, cu respectarea distanțării sociale ori cu izolarea sau carantina persoanelor infectate.

Manifestanții s-au adunat în Piața Victoriei pentru două zile consecutiv: atât duminică, cât și luni seara. Într-una din zile, după ce au scandat în fața sediului Guvernului, protestatarii au mers în fața Ambasadei Rusiei, unde au aplaudat.

Legea carantinei și izolării a trecut de Camera Deputaților, însă deocamdată nu a fost votată și de Senat.

Până miercuri, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

În total, de la debutul pandemiei de coronavirus, în România au murit 1.952 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste.

Declarații la finalul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal

Declarații la finalul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Joi, 16 iulie 2020

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.